Cum a fost scos Mario Iorgulescu din țară fără știrea anchetatorilor! Prin ce metode a fost dus într-o locaţie secretă VIDEO

 

Mario Iorgulescu este, la momentul actual, una dintre cele mai discutate prezenţe din media. Motiv pentru care a fost de-a dreptul şocant ce s-a întâmplat. Transferul lui, în ziua de luni, a fost în mare secret, atât de mare încât anchetatorii au aflat de acesta chiar din media, ca toţi ceilalţi.

Cel care a provocat accidentul fatal tănărului cu doi copii se află încă, într-o stare delicată. Mario Iorgulescu a fost dus în Italia, luni, pe 23 semptembrie, după ce a fost externat de la Spitalul Elias din Bucureşti, chiar dacă asta a însemnat încălcarea recomandărilor medicilor.

Fiul preşedintelui LPF a fost mutat cu un avion privat, tip ambulanţă, oferit chiar de clinica unde urma să fie internat.„În cursul dimineții de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei și contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o țară din UE. Instituțiile abilitate au fost informate în acest sens”, a anunțat Silvius Negoiţă, purtător de cuvânt al Spitalului Elias.

Procurorul general interimar, declaraţii despre cum a aflat de mutare de la TV

„Am vorbit cu colegii de la Parchetul Tribunalului Capitalei. Starea dânsului este una foarte precară de sănătate. Nu aveam nicio pârghie să împiedicăm transferul la o altă unitate spitalicească, unde familia credea că este îngrijit mai bine. Nu poţi să pui măsuri preventive în acest caz. Procurorul de caz decide ce măsuri poate să dispusă în cauză. Viaţa ne-a demonstrat că în societatea de azi nimeni nu poate să fugă de răspunderea penală. Poate doar să facă puţină condiţie fizică”, a declarat Bogdan Licu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest