Cum să alegi corect măslinele? Nutriționiștii te ajută

 

Adesea ne întrebăm care măsline sunt cele mai sănătoase din varietatea de sortimente de pe piaţă.

Măslinele necoapte sunt incredibil de amare şi nu sunt comestibile. Pentru a deveni acele fructe gustoase cu care suntem familiarizaţi, trebuie eliminată o substanţă numită oleuropeina, acest lucru fiind posibil printr-o varietate de procese.

Un aspect important legat de măsline este faptul că au un indice glicemic mic: 15. Dacă eşti la dietă, specialiştii recomadă consumul măslinelor verzi, pentru că au mai puţine calorii

Nutriționistul Mihaela Bilic a vorbit într-o postare pe pagina de Facebook despre beneficiile măslinelor.
"Măsline de diferite culori sau doar coapte diferit?!
Am trăit multă vreme cu impresia că există câte o specie diferită de arbori pentru fiecare culoare de măslină. Ei bine, nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că măslinul e unul singur și culoarea verde, maronie sau neagră a măslinelor e determinată doar de gradul de coacere al acestora. Cu alte cuvinte măslinele verzi sunt necoapte iar cele negre extra-coapte. 

Din punct de vedere nutritiv există diferențe între ele, cu cât sunt mai negre/coapte, cu atât sunt mai bogate în grăsimi. Cele verzi, ca orice fruct crud, sunt amare, gust de care e responsabilă o substanță numită oleuropeină. Pentru a putea fi mâncate, măslinele verzi trebuie tratate: se țin timp de 8-72 ore într-o soluție alcalină de hidroxid de sodiu care neutralizează oleuropeina. Apoi, indiferent dacă sunt verzi sau negre, măslinele se pun în saramură (sarea are rol de conservant) sau în ulei pentru a putea fi păstrate timp îndelungat. 

Dacă măslina verde are gust amar considerați că e normal și bucurați-vă, oleuropeina are proprietăți antioxidante, anti-inflamatorii, antimicrobiene și anticanceroase. In schimb măslinele negre conțin de 3-4 ori mai mulți compuși fenolici (hidroxityrosol) deci au efect antioxidant mai puternic decât cele verzi. Și când spun antioxidant înseamnă neutralizarea radicalilor liberi responsabili de boli și îmbătrânire. 

Iar ca mic secret, consumați măslinele ca atare, indiferent de culoare, sunt mai bogate în antioxidanți și mai sărace în calorii față de ulei. Și tot măslinele au de 4-10 ori mai mult hidroxityrosol față de ulei. In final uleiul de măsline este un fel de esență de grăsime extrasă din măsline, o lingură de ulei e echivalentul a 25 măsline și cu siguranță o trecem ușor cu vederea în timp ce mestecatul unui castronel de măsline ne ia mai mult timp.

Dacă tot e vară haideți să ne bucurăm de fructul simbol al alimentației mediteraneene, măslina de orice culoare și în orice preparat: în salate, paste, pizza, pâine, sosuri sau ca atare, ronțăite pe post de aperitiv."
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest