Delia, dezvăluiri despre relația cu Loredana Groza: „Nu am avut o prietenie strânsă pentru că...”

 

Delia a făcut noi dezvăluiri despre relația pe care o are cu Loredana Groza, de când împart aceeași masă a juriului în concursul de talente „X Factor”. Artista a dezvăluit și motivul din cauza căruia nu a putut fi prietenă la cataramă cu Lori, deși amândouă activează în industria muzicală de zeci de ani.

Multă vreme s-a spus că între Delia și Loredana Groza există o veche rivalitate. Rivalitate cauzată de stilurile asemănătoare pe care le-au abordat în muzică. Acum, după ani și ani de speculații, Delia a dezvăluit de ce relația ei cu noua colegă de la „X Factori” nu a fost atât de apropiată, dar și cum se înțelege acum cu celebra artistă.

„Cred că motivul pentru care nu am avut o relație strânsă de prietenie a fost pentru că nu am avut contextul, însă mereu ne-am apreciat și ne-am respectat ca artiști.”, a adăugat Delia.

Ce a spus Delia despre Loredana Groza

Și dacă până acum nu au avut ocazia să facă parte din aceeași echipă, odată ce au devenit colege la „X Factor”, Delia a dezvăluit că a ajuns să o cunoască mai bine pe Loredana și să o aprecieze și mai mult ca artist, dar și ca om.

„Admir creativitatea ei și faptul că s-a reinventat în tot acest timp și a rezistat în această piață, fiind mereu actuală! Totodată, îmi place faptul că este un om și un artist cu identitate, nu merge cu valul și nu a făcut copromisuri, muzical vorbind, ci a făcut mereu doar ce i-a plăcut și a reprezentat-o.”, a mărturisit cântăreața.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest