O femeie din Australia a dat naștere unui băiețel prin cezariană, iar ea a fost cea care l-a introdus pe cel mic în lumea noastră.
articolul continua dupa recomandari
Sarah Toyer este mama care a decis să nască prin cezariană asistată și care a fotografiat momentele din sala de operații. Tânăra mai are alți trei copii, iar al patrulea, un băiețel pe nume Spencer, a venit cu totul altfel. Fotografiile au fost postate pe Facebook pentru a ”face mamele să își știe puterea în privința alegerilor despre naștere”.
”Atunci când am descoperit că sunt însărcinată am devenit determinată să am o astfel de operație de cezariană, asistată! Am vorbit cu fiecare asistentă, doctor sau chirurg despre ce voiam să fac și toți mi-au spus că depinde de ziua nașterii. Atunci când a venit ziua cea mare am mers cu opt ore înainte la spital, iar atunci când a început nașterea, făceam aceeași treabă, cot la cot cu chirurgul. La jumătate de oră după stăteam întinsă pe masa de operații și priveam capul copilului meu care era atunci scos din pântece. Când am ajuns cu mâinile destul de jos, am pus palmele sub mânuțele ei și i-am ridicat corpul din corpul meu. A fost cel mai incredibil lucru pe care l-am făcut vreodată”, a mărturisit femeia.
A.C.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc