Florin Salam, primele declarații după ce a ieșit de la audieri: „Toți ăștia care fac scenariu vor pierde…”

 

Manelistul a amenințat că va da în judecată pe toată lumea care-i va păta imaginea.

 

Florin Salam a fost escortat în această dimineață de poliție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, unde a fost audiat în cazul unui dosar în care este acuzat de înșelătorie. Manelistul este acuzat de un bărbat din Târgoviște că i-a luat 5.500 de euro, dar nu i-a mai cântat la nuntă. După ce a petrecut aproximativ patru ore în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, acolo unde fusese dus de oamenii legii la primele ore ale dimineții, dând explicații în dosarul de înșelăciune, Florin Salam a făcut primele declarații.

 

"Toți ăștia care fac scenarii de genul ăsta vor pierde. Vor pierde, că n-au dovezi și se strică și cu Florin Salam și se pun rău chiar și cu poliția, că pot să vă dau în judecată. Eu pot să vă dau în judecată pe ăștia care vreți să-mi pătați imaginea", a fost mesajul transmis de cântărețul de manele într-un live pe internet.

 

"Eu am vrut doar să recuperez prejudiciul pe care i l-am dat lui Florin Salam. Este vorba de 5500 de euro. Banii aceștia au fost dați din 2020 până în 2021. Nu există un contract fizic pentru că eu știu că el nu face contract. La dosar sunt șase martori. Am stabilit data nunții cu dânsul, am convorbirile între mine și cumnatul său, pe atunci manager. Sunt dovezi destule, zic eu. Toate dovezile au fost duse la Parchet. Nu mi-a răspuns niciodată de ce nu a mai venit, dar nu dăm de el", a spus denunțătorul artistului, Laurențiu Bâțu, scrie antena3.ro,


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest