Greșeli pe care toți părinții le fac față de copiii lor! Specialiștii trag semnalul de alarmă

 

Intenția unui părinte este întotdeauna una bună, însă impulsurile de moment produc consecințe ireversibile la nivel psihologic.

Specialiștii au vorbit pentru BrightSide despre greșelile comune pe care părinții din ziua de astăzi le comit și care duc la evenimente ireversibile din viața și formarea copilului. De multe ori o comunicare eficientă va putea elimina nevoia părintelui de a face sau a spune lucrurile ce dăunează copilului la nivel psihic mai ales pe termen lung.

Chiar și comparația copilului cu un altul sau amenințarea pentru note mari pot face ca psihicul lui să se îndrepte involuntar spre o direcție cu totul nocivă.

Anxietate excesivă, depresie, lipsă de independență
Copiii și adolescenții dezvoltă cele listate mai sus atunci când părinții lor sunt părinți ”elicopter”. Aceștia mereu vor să scormonească fiecare aspect al vieții copilului. Uneori prea multă protecție poate aduce probleme la nivel psihologic. Puterea de decizie pentru propriul destin este importantă și se recomandă doar sfătuirea cu părinții după vârsta adolescenței.

Dependențe și sporturi extreme
Copilul dezvoltă dependențe și sporturi extreme atunci când i se spune de către părinți cât de multe greutăți au din cauza existenței lui. La nivel psihic se va naște ideea de ”este mai bine fără mine”, motiv pentru care în subconștient se programează să fie atras de alcool, droguri, tutun sau sporturi extreme ce duc la autodistrugere.

Inabilitatea de a se relaxa complet
Aceasta vine odată cu îndemnuri de tipul: ”Fii serios”; ”Maturizează-te” ; ”Nu mai fii copil” ; ”Nu te mai prosti”. Fraze de genul acesta pot da naștere unui adult incapabil să se relaxeze, care nu va înțelege niciodată copiii sau comportamentul lor.

Încredere de sine extrem de slabă și dorința de a fi o altă persoană
Asta se întâmplă, spun specialiștii, atunci când părinții își compară constant copilul cu alții cu mai multe reușite decât ei. Acest lucru duce la o critică de sine foarte puternică și la complexe de inferioritate. Vor încerca să aibă performanțe mai mari, însă cu ideea de ură de sine.

Căutarea unui partener-părinte
Expresii precum ”Ești prea mic(ă) pentru asta” spuse prea des vor duce la creșterea unui adult dependent care va avea nevoie de un partener-părinte, care să-l îngrijească și să fie acolo nu doar pe post partenerial, ci și parental.

Surpresia talentelor, lipsa de inițiativă, distracție distructivă
Dacă părinții folosesc des fraze precum ”Nu face pe deșteptul cu mine” sau ”Nu mai visa”, copilul nu va avea niciodată propria opinie, inițiativă sau calități de lider. Ca adult probabil își va orienta ambițiile spre alcool și ”amuzament”.

Ascunderea emoțiilor, depresie
Atunci când părintele spune constant ”Nu mai plânge” sau ”Nu te mai plânge” fără să existe o comunicare eficientă, copilul dezvoltă nevoia de a se închide în sine și își ascunde sentimentele reale.

Sentimentul de vinovăție
Dacă unui copil i se spune constant ”N-am făcut asta pentru ca tu să profiți de o educație aleasă”; ”N-am făcut asta pentru ca tu să...” , acesta va trăi în stres constant și va avea sentimente de vinovăție nejustificate. La fel se întâmplă și atunci când este amenințat cu privire la notele mici obținute la școală.

A.C.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest