Iaurturile colorate, periculoase pentru sănătate? Ce fel de substanţă pot conţine acestea

 

Iaurturile fac parte din categoria produselor recomandate de nutriţionişti, deoarece ajută la buna funcţionare a sistemului digestiv. Însă iarturile cu fructe, în ciuda gustului bun, pot conţine substanţe la care niciun consumator nu s-ar fi gândit vreodată.

Conform unei anchete realizate de CNN, s-a demonstrat că iaurturile colorate, pe lângă lapte praf şi emulgători, pot conţine extract de gândaci. Insectele sunt folosite de unele companii, care colorează astfel produsele, potrivit site-ului evz.ro. Această metodă îi nemulţumeşte pe consumatori din ce în ce mai mult.

Conform anchetei, iaurtul de căpşuni are culoarea roz nu datorită fructelor, ci a gândacilor Coşenila. În momentul în care aceste insecte sunt strivite, capătă o culoare roşie intensă. Din aceşti gândaci se extrage un colorant natural, care este transformat ulterior în carmin sau acid carminic.

Pentru a produce o jumătate de kilogram de acid carminic sunt necesari aproape 40.000 de gândaci.  Substanţa este obţinută, după ce insectele sunt uscate, iar apoi fierte în apă.

În momentul în care cumpără un iaurt de căpsuni, consumatorii au impresia că această culoare roşie specifică este dată de fructe. În realitate, este vorba despre acest colorant obţinut din gândaci.

Unii producători folosesc această substanţă şi la culorarea sucurilor sau a îngheţatei. Această anchetă a fost realizată după ce zeci de consumatori s-au plâns că astfel de produse le-au provocat stări de vomă şi alergie.

Foto: Hepta

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest