Imagni emoționante cu tatăl lui Răzvan Ciobanu. Cum își alină suferința după pierderea fiului său/ VIDEO

 
+4 click pentru
galerie

Chiar dacă a trecut o lungă perioadă de timp de când Răzvan Ciobanu nu mai este printre noi, părinţii regretatului creator de modă îi simt lipsa în fiecare zi! Astfel încât, cea mai de preţ fiinţă a designer-ului este răsfăţată din cale-afară, fiind şi una dintre cele mai importante amintiri pe care o au cu el.

În urmă cu puţin timp, tatăl lui Răzvan Ciobanu a fost fotografiat în timp ce ţinea în braţe două pisici: pe cea a fiului său, care este din rasa Sphynx şi cea pe care el şi soţia o au, de câţiva ani. Momentul când tatăl lui Răzvan Ciobanu stătea pe un fotoliu din sufrageria pensiunii de la munte şi ţinea în braţe, cele două pisicuţe, a fost imortalizat şi postat pe social media.

Pensiunea familiei lui Răzvan Ciobanu nu o duce prea bine

Înainte să moară, Răzvan Ciobanu și-a dorit să reuşească în turism, dar afacerea nu a fost deloc una de succes. Pensiunea din Ciungetu, deţinută de părinţii lui Răzvan Ciobanu şi de regretatul designer făcut o gaură financiară de 261.679 de lei, adică o sumă de aproximativ 58.000 de euro. Din 2005 și până în 2010, firma a făcut profit doar de două ori, iar de atunci, până în prezent au existat numai pierderi.

Cauza oficială a morţii lui Răzvan Ciobanu

Laura Vicol, avocata familiei Ciobanu a vorbit, în urmă cu ceva timp, despre cauza oficială a morţii lui Răzvan Ciobanu. „A fost clasat drept accident de circulație, iar moartea a fost cauzată de leziunile pe care le-a suferit. Presupunerea este că toate organele interne i-au fost distruse, pentru că el a făcut infarct înainte să intre... deci, el când a intrat pe acea bucată de drum, a suferit un atac cerebral și din acea cauză, era și poziția de rigor mortis. El era deja mort”, a mai spus avocata lui Răzvan Ciobanu. „A fost propulsat prin parbrizul mașinii, iar mașina s-a rostogolit peste el. Așa a fost strivit.” a spus Laura Vicol, în cadrul emisiunii Xtra Night Show.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest