Îşi poartă inelul pe degetul mic? Are un apetit sexual IMENS! Ce spun degetele pe care purtăm inelele despre noi?

 

De multe ori, inelele de pe degete atrag atenţia, mai ales la prima întâlnire cu o persoană cu care încerci să legi o prietenie sau o relaţie de amiciţie. În funcţie de degetul pe care îşi ţine inelul, tu îi poţi citi personalitatea.

Conform secretele.com, pe lângă admiraţia pe care o pot avea oamenii pentru bijuteriile pe care le văd pe degetele tale, aceştia te pot "citi" în funcţie de ce degete alegi să-ţi înfrumuseţeze mâna.

Informaţiile au fost culese pe baza a mai multor criterii culturale, dar şi psihologice.

Mâinile: în cazul în care eşti dreptaci, mâna dreaptă este considerată activă, iar stânga, pasivă. În cazul în care eşti stângaci, lucrurile stau invers.

Arătător: are o stimă de sine sănătoasă şi bune calităţi de lider.
Dacă mâna este cea pasivă, nu eşti tu cel care comandă şi te supui ordinelor altor persoane autoritare. Dacă-ţi lipseşte încrederea, poartă pur şi simplu un inel pe degetul arătător al mâinii active.

Mijlociu: eşti responsabil. purtătorul ia viaţa în serios şi are un discernământ puternic.
Dacă inelul este purtat pe mâna pasivă, cel care poartă inelul este o persoană serioasă şi resopnsabilă.

Inelar: purtat pe mâna activă, o bijuterie pe ilenar îmbunătăţeşte capacitatea de a învăţa alte persoane cum să devină creative. În cazul în care este purtat pe mâna pasivă, inelele atrag creativitate.

Degetul mic: dacă porţi inelul pe mâna activă, ai abilităţi excelente de negociere şi exprimare. asta mai înseamnă disponibilitate sau curiozitate de ordin sexual! Dacă inelul se află pe mâna pasivă, ai abilităţi de ascultare şi o intuiţie puternică.

Degetul mare: dacă degetul face parte din mâna activă reuşeşti sau încerci cel puţin să te impui în faţa celor din jur. dacă inelul este purtat pe degetul de la mâna pasivă, tinzi să te laşi condus de ceilalţi. Ca să îţi sporeşti gradul de impunere şi să fii şi ascultat, poartă un inel subţire de argint pe degetul mare de la mâna activă.

Niciun inel: de regulă, persoanele care nu poartă niciun inel tind să fie excentrice, să aibă probleme organizatorice şi caută să fie în centrul atenţiei.

A.C.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest