Zâmbește, dar parcă e urmărită de un blestem necruțător. Rând pe rând membrii familiei artistei au fost implicaţi în accidente grave. Fratele Mirei a fost implicat în cel mai recent accident și s-a stins din viață la doar 22 de ani.
articolul continua dupa recomandari
Tot în urmă cu un an şi tatăl Mirei a fost implicat într-un accident grav. Bărbatul s-a răsturnat cu un tir încărcat cu marfă pe şosea, dar din fericire a scăpat cu doar câteva răni . În luna septembrie 2017 Mira a fost și ea victima unui accident rutier.
Un camion a intrat atunci pe contrasens și s-a ciocnit grav de mașina în care se afla și cântăreața. Vedeta a fost ținută zile întregi în spital, sub atenta supraveghere a medicilor. Tânăra suferise o fractură de piramidă nazală, își fracturase o vertebră și câteva cioburi au lăsat urme a adânci pe chipul său. Deși Mira avusese o premoniție, accidentul a fost inevitabil.
În acelaşi an cu accidentul Mirei şi accidentul tatălui ei, artista a găsit-o şi pe bunica ei decedată în casă. Cântăreaţa tocmai voia să se mute la ea, iar cu două zile înainte s-a dus s-o viziteze, şi atunci a găsit trupul neînsufleţit al bunicii. Toate detaliile şi declaraţiile în video de mai jos.
Sursa foto: Instagram
Citeşte şi: Fratele vitreg al Mirei a murit într-un accident grav de mașină
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc