Mirela Vaida are copii talentați: ”Își fac trupă”

 

Creativitatea și pasiunile celor mici reprezintă două aspecte extrem de importante pentru îndrăgita prezentatoare TV.

 

Mirela Vaida a fost prezentă la știrile Antena Stars, cu câteva ore înainte de a intra în emisiunea pe care o moderează, Acces Direct. Îndrăgita prezentatoare TV a povestit cum decurge o zi din viața ei, până să ajungă în platoul Acces Direct. Ea este o mamă grijulie, care-și pune tot timpul pe primul loc copiii, pe care-i pregătește pentru școală. Abia apoi își bea liniștită cafeaua.  

 

„Trezirea la 6:30, mic dejun, tot, după care la 7:00 îi trezesc pe ei (n.r. pe copii), spălare, tot. Coborâm la micul dejun și eu le pun pachețelele, apa și ce le mai trebuie, îi las în poarta școlii și după ce i-am lăsat la școală mă întorc acasă și de la 8:00 văd și eu ce gust are cafeaua. (...) Abia de la 8:00 începe și pentru mine ziua, în sensul că am terminat cu ei”, a mărturisit Mirela Vaida, pentru Antena Stars.

 

Vedeta a făcut o serie de dezvăluiri, mai în glumă, mai în serios, despre cei mici, care i-ar călca pe urme în cariera muzicală. „Nu vreau să mă bag, îi las pe ei, sunt altă generație, sunt alt gen de muzică și deja nu ne mai înțelegem, au alt stil. Și îi las pe ei să își facă trupa lor și eu îmi văd de ale mele. (...) Asta cu trupa vă dați seama că e o glumă, adică poate nu e, dar eu îmi doresc de la ei doar să facă lucruri care să le aducă pasiuni în viață, să le ocupe timpul, să nu stea toată ziua pe telefoane și pe laptop și să le dezvolte creativitatea”, a mai spus prezentatoarea TV.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest