Nelu Ploieşteanu a ajuns de urgenţă la spital! Artistul trece prin clipe cumplite după moartea fiului său

 

Nelu Ploieşteanu a ajuns de urgenţă la spital! Artistul trece prin clipe cumplite după moartea fiului său, iar acum organismul lui a cedat şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Elena Ploieşteanu, soţia lui, ne-a vorbit despre starea sa de sănătate.

"A avut o răceală mai puternică, o viroză pe care nu a luat-o în seamă şi a trebuit să stăm internaţi două săptămâni. Dacă a stat două săptămâni aşa şi probabil că l-au mai văzut din colegi mai slăbit şi dumneavoastră ştiţi prin ce am trecut şi trecem în continuare. Trebuie să mănânce, trebuie îngrijit de mine. Adică să-i dau tratamentul, să-i dau vitamine, să-i astea astea.. că e după o răceală, vă daţi seama. El este în etate, am trecut printr-o durere şi o trecem în continuare şi eu, şi el, şi copiii. El nu a luat în seamă câteva zile şi a trebuit să stea să pot să îi fac tratamentul intravenos din opt în opt ore. Încă suntem în picioare şi eu, şi el, indiferent de toată supărarea şi durerea şi o să fie durere până ne ducem la el (n.r - fiul lor). Nu se poate, noi avem altele, ne axăm pe copii, pe nepoţi, pe durerea noastră.

Mergem în fiecare zi acolo, la mormânt la băiat, joi este ziua lui, sâmbătă am făcut iar pomană, pe urmă am plecat cu el la cântare. Are şi el 68 de ani, nu are 20 de ani. Prin ce am trecut noi... El nu a mai mâncat aşa, nici eu, nici el. A slăbit după toată tragedia asta. În continuare tragem de noi ca să fim în picioare să îi facem copilului tot ce trebuie şi să fim lângă nepoţi", a spus Elena Ploieşteanu. 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest