Nevastă- beată rangă, bărbatul- criză de isterie! Soțul- stâlp pentru soție, câine pentru paparazzi

 

Vaporii de alcool dăunează grav comportamentului! A simţit-o pe pielea lui soţul Oanei Mareş, sau mai bine spus au simţit-o paparazii cu care cei doi au avut de-a face. După ce distracţia s-a încheiat, şi cuplul s-a retras, cam greu, spre casă, Dragoş a devenit foarte violent, potrivit jurnaliştilor. 


Am putea spune că observăm o scenă de amor intens în plină stradă. În realitate însă, cei doi îndrăgostiţi abia dacă se mai ţin pe picioare.şi nu de la atâta iubire, ci de la atâta alcool.


Oana Mareş, căci ea este cetăţeanul turmentat din poveste, a băut peste măsură. Şi da, a apucat-o dragostea în plină stradă. Şi-a sărutat soţul cu foc, mai mai că l-a dărâmat de atâta dragoste! Asta pentru că e evident, fosta prezentatoare avea nevoie de sprijin. Aşa că l-a folosit pe Dragoş drept proptea!


Soţul Oanei n-a băut peste măsură sau cel puţin nu până când a uitat să vorbească! Nu de alta dar la înjurături a fost campion! Jurnaliştii s-au trezit în mijlocul unei discuţii în care erau amintite mame şi alte neamuri. Greu a fost drumul până acasă.din pom în gard şi la loc comanda, Oana a reuşit într-un final să se facă nevăzută! Dar la cât de debusolată părea, să sperăm totuşi că a nimerit şi patul.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest