Origami pentru copii - 3 exemple practice și usor de urmat

 

Când vremea nu prea prietenoasă și starea de plictiseală a copiilor se întâlnesc, e musai sa apelezi la un truc magic pentru a salva situația. Îți dăm un pont: magia se ascunde într-o hârtie de orez! Peste ea, se presară un strop de creativitate, câteva linguri de răbdare și concentrare din abundență. Rezultatul? Figurine Origami pentru copii, numai bune pentru a înveseli o zi petrecută în casă.

Figurine vesele din hârtie de orez pentru micii artiști

Tehnica Origami, de origine japoneză, este arta de a realiza figurine de diverse forme și culori din hârtie de orez. Cu cât mai mare colecția de figurine Origami, cu atât mai multă îndemânare, creativitate și viziune din partea copilului tău! Aceste figurine nu numai că îi aduc zâmbetul pe buze, dar îi dezvoltă imaginația și gândirea logică.

Atelier Origami în propria ta locuință

Dacă până acum nu ai avut ocazia să îți îndrumi micul explorator către tainele acestei arte, este momentul să o faci! Ai nevoie de câteva role de hârtie de orez în culorile lui preferate, foarfece, o riglă și puteți da împreună startul unui atelier foarte distractiv!

Pentru ca prima ta experiență să fie cât mai relaxantă și fără prea multe bătăi de cap, îți venim în ajutor cu 3 exemple de Origami simplu de realizat, pentru începători. Să începem!

Bărcuțe vesele pentru băi lungi, pline de culoare

Cel mic adoră să facă baie cu figurine diverse plutind în jurul lui? Cu atât mai mare încântarea și mai plăcută experiența, cu cât sunt realizate de propriile lui mâini, îți garantăm!

Te vom introduce în tainele Origami cu o figurină simplu de realizat – o bărcuță din hârtie de orez, care, pe lângă încântarea celui mic, va fi și pentru tine un moment de întoarcere în copilărie. Da, este o bărcuță similară celei pe care ai învățat și tu să o împăturești cu ani în urmă, realizată însă dintr-o hârtie mai calitativă și mai frumos nuanțată decât cea albă, clasică.

Tot ce îți trebuie pentru a realiza această bărcuță este o hârtie de orez de dimensiuni A4 sau A5 (în funcție de cât de mare îți dorești figurina) și un video de inspirație, pe care îl poți accesa aici.

Sfat: spre satisfacția micului tău meșter, nu te opri la o singură figurină! Construiți împreună o flotă viu colorată!  

Fluturi veseli pentru micul iubitor de animale

Cei mici iubesc animalele, așa că realizarea unei figurine care să se asemene cu fluturii după care aleargă plini de uimire prin parc va deveni o activitate care îi va încânta.

Pentru a realiza un fluture din Origami, vei avea nevoie de o hârtie de orez în culoarea preferată de copil și puțină răbdare. Urmează cu atenție instrucțiunile din acest video și lucrurile nu îți vor părea deloc complicate.

Dacă ai ajuns deja la final, iar primul fluture din Origami a prins contur, felicitări! Continuă procesul și decorează-i celui mic camera cu fluturii realizați de voi. Se va bucura de un loc personalizat cu micile sale opere de artă, astfel că încrederea în propria sa imaginație va crește considerabil.

Inimi colorate din hârtie de orez

Pentru că ai realizat deja bărcuțe vesele și fluturi colorați din hârtie de orez, ai început să înțelegi altfel tehnica Origami, așa că am păstrat pentru final un model puțin mai complicat, dar de efect.

Astfel, vei încheia primul tău atelier de Origami cu inimi din hârtie de orez, pe care tu și cel mic le puteți oferi în dar persoanelor dragi din viața voastră. Cine nu se bucură atunci când primește o atenție handmade, realizată cu dragoste și pasiune?

Pentru a duce la bun sfârșit și misiunea inimioarelor colorate, alege o hârtie de orez roșie sau roz și urmărește cu atenție acest video! Sfat: reia-l ori de câte ori te împotmolești.

Ce spui? Ești gata să pătrunzi în lumea Origami alături de cel mic? Tot ce trebuie să faci pentru a pune bazele unui atelier de figurine colorate în propria ta locuință este să îți comanzi nuanțele preferate de hârtie de orez pe colorit.ro, să te înarmezi cu entuziasm și să dai frâu liber imaginației alături de cel mic. Va deveni curând una dintre activitățile preferate pentru o după-amiază leneșă de duminică, pe covorul din living, în pijamale voastre preferate.

Spor la împăturit!










 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest