Pepe a stabilit data nunții: ”De ziua băiatului meu!”

 

În exclusivitate pentru Știrile Antena Stars, cântărețul a spus când își va lega destinele în fața lui Dumnezeu cu Yasmine Pascu.

Pepe și Yasmine Pascu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi sunt împreună deja de câțiva ani, iar rodul iubirii lor este chiar băiețelul pe care îl au împreună. Artistul și partenera sa au decis să-și unească destinele și în fața lui Dumnezeu, iar marele eveniment va avea loc la data de 7 iunie, atunci când este și ziua băietului lui Pepe, după cum a mărturisit artistul în exclusivitate pentru Știrile Antena Stars.

„Marele eveniment l-am pus exact de ziua băiatului meu, este pe data de 7 iunie. Nu va fi nimic cu presă, ne dorim discreție, așa cum am vrut de la bun început, dar va fi un eveniment cu prieteni dragi, cu familie, cu artiști, cu oameni care se bucură pentru noi și mă bucur mult că sunt în etapa asta frumoasă a vieții în care suntem binecuvântați alături de copii, alături de familia noastră, lucrurile se întâmplă extrem de frumos”, a declarat Pepe, la Știrile Antena Stars.

Artistul a repetat că-și dorește ca nunta să fie una discretă, departe de lumina reflectoarelor: „Deci e pe 7 iunie, nu e niciun secret, nu am făcut nici cununia în secret, nu facem nici nunta în secret, doar că vrem să stăm mai departe de ochii presei pentru că am experiență în atâția ani de showbiz și am trecut prin toate etapele și cred că e mai bine așa”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest