Piramida cu banane, desertul perfect pentru toți mofturoșii familiei. O pregătești cât ai clipi și ai timp și pentru distracție

 
+2 click pentru
galerie

Piramida cu banane este o prăjitură, pe cât de spectaculoasă ca apariție, pe atât de ușor de pregătit, iar pentru weekend este perfect și, cu siguranță că va fi apreciată de către toți mofturoșii familiei.

Iată de ce ai nevoie pentru a o pregăti:


Ingrediente:

  • – 100 g biscuiţi dietetici cu cacao
  • – 100 g biscuiţi dietetici simpli
  • – 2 banane potrivite


Pentru cremă:

  • – 1 litru lapte degresat
  • – 2 pliculete budincă de vanilie sau de migdale
  • – 2 linguri fructoză sau 2 pastile îndulcitor
  • – esenţă de vanilie
  • – 50 ml lapte rece degresat.

Pentru a pregăti crema, se amestecă praful de budincă din plicuri cu 12 linguri de lapte, până când se obșine o compoziție omogenă. După aceea se adaugă fructoza sau îndulcitorul și câteva picături de esență de vanilie. Restul de lapte se fierbe, se ia de pe foc și se adaugă amestecul pregătit anterior. Următorul pas este să pui totul pe aragaz la foc mic și să amesteci până când se leagp budinca.

Prăjitura se montează astfel:

Se va folosi o formă de chec, ţinută pe cant, aşa încât să se obţină la final forma triunghiulară a prăjiturii. Se pune pe fiecare muchie a formei câte un strat de biscuiţi simpli. Se întinde cu lingura un strat subţire de budincă, apoi se pune un strat de biscuiţi cu cacao. Se adaugă un nou strat de cremă, apoi bananele întregi, decojite, una în continuarea celeilalte. Urmează un nou strat de cremă, se nivelează şi se formează baza prăjiturii dintr-un nou strat de biscuiţi. Se presează uşor şi se dă la rece, măcar 2 ore.
Se scoate din tavă și se taie, apoi se servește pudrată cu cacao, informează dulcinela.ro

Poftă bună!

V.M


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest