Reacția Oanei Lis, după ce a descoperit că are un frate mai mare: „Mi se pare un scenariu de film”

 

Viața Oanei Lis pare a fi un scenariu de film! Soția fostului edil al Capitalei a descoperit întâmplător că mai are un frate, dintr-o relație anterioară a tatălui său. Contactată de reporterii Antena Stars, vedeta a dezvăluit că încă este în stare de șoc și că încă nu este pregătită să îl întâlnească.

Deși se specula de mult ca tatăl ei ar fi avut o aventură, Oana Lis nu a știut cum să dea de cel care îi este frate mai mare. Până într-o zi, când stătea pe o rețea de socializare, iar la recomandări i-a apărut chiar acesta!

„Hai să vă zic un secret! Eu am un frate pe care nu l-am văzut niciodată, doar auzisem de existența lui și l-am găsit pe Facebook. Ce minune Facebook-ul ăsta. Voi cum ați proceda în situația asta? (...) E un frate mai mare dintr-o altă relație. Pe care nu l-am văzut niciodată. Chiar toată viața am stat cu teama să nu mă duc la vreun date tocmai cu frate-miu. Cred că și de-aia inconștient l-am ales pe Viorel, că el sigur nu era”, a scris Oana Lis pe contul său de socializare.

Oana Lis ne-a dezvăluit că deja bărbatul a fost contactat de fratele ei mai mic, însă ea încă nu are curajul să vorbească cu el. Vedeta încă este în stare de șoc datorită descoperirii.

„Știam că tatăl meu a avut o relație, dar am crezut că este o poveste. Cu frateme mai mic m-am împăcat și mi-a zis că a luat legătura cu el. Încă nu am luat legătura cu fratele mai mare. Vreau să îi respect intimitatea. Mi se pare o chestie de film, dar cum viața mea a fost mereu așa, era de așteptat să apară ceva nou. Încă nu a venit acel moment să simt acel lucru, dar sunt foarte fericită că l-am găsit. Întâlnirile le las după ce se termină perioada asta”, ne-a mărturisit Oana Lis.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest