Sebastian Papaiani este de negăsit. Ion Dichiseanu face dezvăluiri dureroase

 

După accidentul vascular pe care l-a suferit în urmă cu câteva luni, Sebastian Papaiani este de negăsit! Bunul său prieten Ion Dichiseanu a încercat să-l caute, dar totul a fost în zadar.


 ”S-a bucurat când am fost la el la spital, când m-a văzut a plâns de fericire: "Taci mă că nu ai voie să plângi!" pentru că el a avut accident vascular!”, a spus prietenul lui Sebastian Papaiani.

De la ultima vizită pe care i-a făcut-o celebrului actor Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu nu mai ştie nimic de bunul său prieten.

”Am fost la spital, medicul mi-a spus că e în funcţie de el, să fie cuminte, să respecte un regim sever acum... . Eu am plecat, am vorbit cu Marcela soţia, soţia lui, dar de când am fost, tot încerc să... măcar ea să răspundă la telefon, eu am plecat în provincie colo, colo. Am sunat chiar şi ieri înainte să plec din Bucureşti, am sunat nu răspunde. Şi telefonul nu-l ştiu al Marcelei, al soţiei, că mă interesa, e un coleg bun, un om minunat”, a mai spus Dichi.

Iniţial, a fost vorba de un accident vascular cerebral minor şi medicii au spus că nu vor fi probleme majore. Se pare că lucrurile sunt mult mai grave. Sebastian Papaiani se recuperează foarte greu pentru că mai are şi alte boli destul de complicate.

V.M


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest