Soluţia FABULOASĂ la care nu te-ai fi gândit până acum! Scapă de părul FACIAL pe cale NATURALĂ, pentru totdeauna!

 

Din păcate şi femeile se confruntă cu problema părului facial, iar multe dintre acestea apeleză la tot felul de metode costisitoate pentru a-l îndepărta, deoarece nu cunosc alternative mai bune.

Dacă nu ai bani să îţi faci tratament profesionale cu laser, nu te îngrijora, pentru că aceste pot avea şi efecte secundare şi există soluţii mult mai simple, care funcţionează foarte bine.

Există o rețetă simplă, naturală și extrem de eficientă de îndepărtare permananeta a părului nedorit de pe față, potrivit site-ului secretele.com. Poţi prepara această soluţie, chiar la tine acasă şi ai nevoie doar de trei ingrediente simple:
 
- 3 linguri de bicarbonat de sodiu
 
- 5 căței de usturoi zdrobiți
 
- 500 de ml de apă

Mod de preparare: 

Pune apa într-un recipient, apoi adaugă în ea bicarbonatul și usturoiul zdrobit. Pune recipientul pe foc și adu apa la punctul de fierbere, apoi oprește focul. Lasă amestecul să se răcească, apoi strecoară.  Apa care a rămas va fi remediul pentru îndepăratarea părului.

Înmoaie un tifon în acest preparat și tamponează zonele de pe care vrei să elimini părul! Poate mirosul nu va fi unul plăcut, însă te asigur că merită efortul. Lasă să acționeze timp de 30 de minute. 

Repetă procedeul o data pe zi, până când vei observa efectele! Vei fi uimită de rezultate

Foto: Secretele.com

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest