Tatăl Monicăi şi al Ramonei Gabor a fost executat silit! Este grav bolnav și dator vândut! VIDEO

 

Emil Gabor are mari probleme! Tatăl Monicăi şi al Ramonei Gabor a fost executat silit și este îngropat în datorii, în timp ce fiicele sale duc vieți de prințese peste hotare! 

Un credit în valoare de 9.000 de euro i-a adus mari probleme cu legea lui Emil Gabor. În urmă cu doi ani, tatăl surorilor Gabor a figurat ca debitor într-un dosar de încuviințare executare silită, înregistrat la judecătoria Bacău, pe data de 19 iulie 2018, din cauza unui credit restant.

Dobânzile aferente acestuia, comisioanele, dar și penalități de întârziere. Însă problemele nu s-au terminat acolo, ci au continuat și anul curent. Căci în luna ianuarie 2020 a fost dat în judecată de o instituție specializată în recuperarea datoriilor, procesul având legătură, cel mai probabil, cu cel de executare silită din 2018.

Emil Gabor locuiește singur într-o garsonieră din Bacău, după ce soția lui Veronica a murit, iar cele trei fete au plecat în străinătate. Și deși mulți s-ar fi așteptat ca acestea să îl ajute din punct de vedere financiar, bărbatul se plânge că primește o sumă infimă din partea lor.

“Eu nu sunt omul care sa cerșească. Nu-mi trimit prea mult că așa e bine. Am o înțelegere cu ele și îmi trimit niște bani, dar nu mulți ca să nu mă sparg în figuri. 400 de ron sunt buni și atât.” a spus Emil Gabor pentru Antena Stars.

Problemele cu legea și cele financiare nu sunt singurele cu care bărbatul se confruntă. Nici problemele de sănătate nu îl ocolesc. La sfârșitul anului 2019, a fost internat mai multe săptămâni în spital, iar medicii i-au pus mai multe diagnostice. Însă, i-au spus că aceste probleme sunt cauzate de accidentul pe care l-a suferit în urmă cu 10 ani.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest