Tratează tumorile canceroase cu un tratament natural! Organismul tău pur şi simplu se va curăţa singur

 

Cancerul este una dintre cele mai crânce boli din lume, din cauza căreia mor o mulţime de oameni în fiecare zi. Se spune că nu există un leac sigur care să vindece complet această afecţiune, dar există totuşi câteva soluţii eficiente care vor ajuta organismul să lupte împotriva acesteia.

Specialiştii spun că de exemplu o tumoare canceroasă trebuie să fie consumată de corpul însuși în timpul curei de post. Printr-o simplă cura naturală, organismul se poate curăţa singur.

Astfel, prin autoinfometare în timpul curei, prin privarea corpului de unele elemente (mai ales proteine), corpul consumă sau elimină tot ce nu-i aparține, inclusiv tumoarea canceroasă și orice depozite de reziduuri, potrivit terapiinaturiste.ro.

Tumoarea este o formațiune de celule denaturate, care de obicei apare prin presiune îndelungată sau iritare îndelungată. Cancerul este mai greu vindecabil dacă se consumă alimente solide și în special proteine animale.

Tratatarea cancerul se poate realiza prin metoda Rudolf Breuss, conform prof. Firicel Ciarnau.

Iată un amestec de sucuri care face minuni.

Ingrediente:

  •      3/5 sfeclă roșie
  •      1/5 morcovi
  •      1/5 bulb de țelină
  •      puțină ridiche neagră, mai ales coajă
  •      un cartof mic

Mod de preparare:

Exemplu: Se amestecă la blender 300g sfeclă roșie, 100g morcov, 100g bulb de țelină, 50g ridiche neagră, un cartof mic cât un ou sau, dacă nu este suportat, un ceai de coajă de cartofi. Sucul se bea rece. 

Ceaiuri în timpul postului:
 
Ceai de salvie - pentru gargară se prepară cu apa caldă, nu se fierbe (doar infuzie), deoarece conține uleiurile eterice necesare gargarei. Pentru băut se fierbe 3 minute, nici mai mult nici mai puțin, pentru că astfel se eliberează enzimă necesară ganglionilor și măduvei spinării. (se poate combină cu sunătoare, mentă și roiniță)     

Ceai pentru rinichi - infuzie (nu se fierbe): amestecaĹŁi 40% coadă calului, 30% urzici, 20% troscot, 10% sunătoare. Nu se fierbe (infuzie), se lasă 10 minute în apa caldă, se strecoară, apoi peste zat se mai pune apa și se fierbe. Apoi se strecoară și se amestecă cu cealaltă tură. Se consumă pe durată a 3 săptămâni, fără a se depăși această perioadă.     

Ceai de năpraznic (infuzie) - obligatoriu în orice formă de cancer, mai ales după iradieri.

Cură totală de cancer
 
În timpul curei nu este permis să se mănânce nimic timp de 42 de zile; se beau doar sucurile de legume în amestec cu ceaiurile respective. Numai cu sucuri perfect naturale, de preferat preparate în casă. Se consumă numai sucul, fără pulpă (zaţ), pentru că acesta este hrană solidă. Dacă ceaiul de coajă de cartofi nu are gust bun, se renunță; înseamnă că ficatul nu are nevoie de el. De preferat să nu se consume mai mult de o jumătate de litru de suc pe zi. Se bea încet, câte o linguriță, se insaliveaza bine și apoi se înghite. Toate ceaiurile se beau fără zahăr.

Nu este voie numai sucul, fără ceai. Nu se trece brusc numai la cură, este nevoie de câteva zile pentru a va obișnui. După cură nu se revine brusc la alimentație.

Efectuarea curei  

  • dimineață, se bea întâi, încet, jumătate de ceașca de ceai rece, pentru rinichi
  • peste 30-60 minute, se bea 1-2 cești de ceai de salvie cu sunătoare, mentă și roiniță
  • după 30-60 minute, se ia o înghițitură de suc bine insalivat, apoi se mai repetă la o jumătate de oră câte o gură de suc, sau numai când se simte nevoia
  • ceai pentru rinichi, se mai bea o data la prânz și o data seară, iar celelalte ceaiuri de câte ori se dorește
  • sucurile, nu se beau mai mult de o înghițitură bine insalivata și este recomandabil să nu se depășească o jumătate de litru pe zi

Particularități:
 

  •      Cancer mamar, ovarian sau uterin-o ceașca de ceai pe zi de Alchamilla alpina + crețișoară + urzică moartă albă.
  •      Cancerul gurii, laringelui, buzelor-gargară cu ceai de rădăcini de anason și buxus.
  •      Cancerul pielii-se tamponează cu suc proaspăt de rostopască (nu se aplică pe plăgi deschise).
  •      Cancer osos sau pulmonar-ceai de amestec: pătlagină + mușchi de piatră + plămânărică + silnic + lumânărică.
  •      Cancer de ficat-ceai de coji de cartofi.
  •      Cancer de rect sau colon-băi de șezut sau clismă cu Mărul lupului-Aristolochia clematitis (atenție, a nu se consumă, poate fi toxic !)
  •      Cancer de stomac-ceai de pelin sau fierea pământului.
  •      Cancer de splina sau pancreas-cel puțin un litru de ceai de salvie.

 
Alte indicații:

-în cancerul gurii se ia ceai de pătrunjel de câmp (rădăcini de anason), astfel: se face gargară cu primele două guri de ceai și numai a treia se înghite
-în timpul curei nu sunt indicate operațiile, injecțiile și iradierile
-nu se face cură după operație decât după ce trec 2 săptămâni
-eventual suc de lămâie, dar niciodată suc de mere
-nici o mâncare nu se consumă fierbinte, ci numai rece sau călduță
-nu stomacul trebuie să fie stăpânul tău

Foto: Hepta

M.T. 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest