Un fost concurent de la „Insula Iubirii” candidează pentru funcția celui care i-a furat iubita!

 
+3 click pentru
galerie

Un fost concurent controversat de la „Insula Iubirii” candidează pentru funcția de primar într-o localitate din Timiș. Bărbatul vrea să „îi fure” postul celui care „i-a furat” iubita!

Și despre cine să fie vorba dacă nu despre Liviu Gherman! Fostul concurent de la „Insula Iubirii” a reprezentat unul dintre cele mai controversate personaje care au participat vreodată în cadrul reality-show-ului de pe Antena 1. Bărbatul a pus la încercare relația pe care o avea cu Bianca, blondina care, ulterior, a căzut în păcat cu una dintre ispitele masculine de pe insulă.

Chiar și așa, în ciuda infidelităților de pe insulă și a confesiunilor șocante, cei doi s-au căsătorit imediat odată cu întoarcerea în România. Anii au trecut, iar acum se bucură din plin de o etapă nouă a vieții lor, după ce au devenit părinții unei micuțe pe care au numit-o Helen.

Mai mult decât atât, se pare că lui Liviu Gherman îi merge bine și pe plan profesional. Și spunem asta pentru că acum fostul concurent candidează pentru funcția de primar al localitații Sanandrei, situată la 12 km de Timișoara.

Candidează pentru funcția celui care i-a furat iubita

În cadrul unui testimonial din reality show-ul la care a participat, Liviu Gherman a dezvăluit faptul că primarul din comuna în care locuiește, căsătorit si cu copii, i-ar fi ademenit iubita din trecut, în ciuda faptului că erau buni prieteni.

Dar iată că roata s-a întors, iar acum Liviu Gherman are de gând să îi fure poziția de primar, așa cum i-a furat primarul iubita de sub nas.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest