Din 13 ianuarie, Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars

 

Începând din 13 ianuarie, diminețile la Antena Stars capătă o nouă dinamică!

Marius Niţă, un jurnalist cu o experienţă solidă în industria media, i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars, în fiecare dimineaţă, de luni până vineri, de la ora 09.00. Împreună, cei doi promit să aducă în fiecare dimineaţă acelaşi mix echilibrat de informație, emoție și autenticitate.

„Sunt pregătit și nerăbdător să-mi reiau activitatea, cu care am și început, de altfel, la Antenă, în urma cu 19 ani, în lumea nebună a vedetelor. Am testat toate laturile jurnalismului, însă divertismentul rămâne zona mea de confort, așa că Antena Stars e locul potrivit în care să mă „distrez”. Singura mea temere e că nu prea sunt prieten cu trezitul în creierii diminetii, n-am mai funcționat la ore matinale de vreo 20 ani, dar am nevoie și de această resetare. Urmează şi alte noutăţi, pe care le vom dezvălui pe parcurs, însă, de luni, vă aștept alături de Geanina Ilieş la Știrile Antena Stars, de la ora 09.00, într-o noua prezentare.”, a declarat Marius Niţă.

Mai mult, Geanina Ilieș și-a exprimat entuziasmul cu privire la această schimbare și afirmă, "Începutul de an vine cu surprize pentru Ştirile Antena Stars. Marius Niţă este un profesionist, un jurnalist cu experienţă şi sunt convinsă că vom face echipă bună împreună! Îi urez bun venit! Sunt convinsă că şi pentru el, ca şi pentru mine, Antena Stars va deveni a doua familie.".


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest