S-a îngrăşat 10 kilograme, dar a slăbit 4 într-o săptămână! Ce regim alimentar urmează Diana Dumitrescu

 
+3 click pentru
galerie

Diana Dumitrescu a recunoscut că s-a îngrăşat 10 kilograme în ultima perioadă pentru şi-a permis să mănânce absolut tot ce şi-ar fi dorit. Acum însă, actriţa vrea să revină la silueta ei de altă dată şi s-a apucat deja de un regim alimentar.

Invitată, astăzi, la emisiunea "Agentul Vip", de la Antena Stars, Diana Dumitrescu a explicat cum a reuşit să slăbească 4 kilograme în doar o săptămână şi a mărturisit ce mănâncă în fiecare zi.

"Am pus 10 kilograme, înainte eram mult mai slabă, se vede, dar acum sunt foarte îmbrăcată, nu se vede. Dacă ne educăm şi ne învăţăm să ne îmbrăcăm cum ne avantajază, nu se vede. Mai ales că am avantajul că sunt înaltă şi nu se vede, iar la vârsta mea e permis, să mai ai 5 kilograme în plus, faţă de kilogramele pe care le aveam la 20 de ani.

Vreau şi să scap de ele, eu am avut foarte mult timp 52-53 de kilograme, înainte să mă îngraş. Mi-am permis orice la un moment dat, stăteam noaptea la filme până târziu, am mâncat noaptea, mult paste, pizza. Mi-am permis orice din punct de vedere culinar. Am abandonat şi sportul.

Eu nu sunt o împătimită a legumelor, nu îmi plac, dar o să încerc.

Eu ţin regim de o săptămâna şi am slăbit 4 kilograme, mănânc ouă fierte, carne, peşte şi sucuri naturale, fresh de grepfruit sau de portocale. Şi dimineaţa beau o lămâia stoarsă cu apă caldă. Am pus kilograme pe burtă şi pe şolduri,"
a spus Diana Dumnitrescu, la Antena Stars.

Actriţa a acceptat să răspundă şi unui test în care a vorbit despre iubire şi a explicat care sunt fazele unei despărţiri.

"Prima faza este te pui pe canapea cu îngheţată şi şampanie şi te pui pe canapea, te uiţi la filme romantice şi plângi. În faţa a doua, te îmbraci frumos, te machiezi şi ieşi în oraş," a mai spus Diana.

Aflaţi mai multe detalii urmărind materialele video de mai sus!

Foto: Facebook

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest