Silviu Prigoană, primul revelion cu Mihaela: "A fost absolut superb, am fost cu familia şi cu copiii!"

 
+2 click pentru
galerie

Silviu Prigoană a petrecut primul revelion alături de noua sa iubită, Mihaela. Omul de afeceri a povestit în detaliu despre felul în care s-a distrat alături de familia sa.

Silviu Prigoană a intrat în direct, la emisiunea "Agentul Vip", de la Antena Stars, şi a spus cât de bine s-a distrat alături de copiii săi, dar şi ai Mihaelei.

"A fost absolut superb, am fost cu familia cu copiii, au fost 12 copii, fini, copii Mihaelei, copii mei cei mici, a trecut şi Silvius şi Honorius. Am început pe 31 decembrie şi am terminat pe 3 ianuarie cu masă. Ieri, trebuia să ne pregătim să plecăm la schii, dar până la urmă nu am mai plecat. Au fost 14 zile superbe şi în America, şi în România. Am avut tot felul de activităţi.

Copilul trebuia să mai primească o hârtie să meargă cu fratele lui la schi, dar nu s-a putut. Dar nu e nicio problemă că o să mă adresez din nou instanţei pentru ca mama lor să-mi dea copiii să merg cu ei la schi. (...) În cele 14 zile în care au stat cu mine, copiii nu au avut niciun fel de ieşire nervoasă. Chiar dacă am schimbat atâtea fuse orare, ei s-au purtat impecabil. A fost o vacanţă memorabilă.

În momentul de faţă avem o relaţie consolitată, ne simţim foarte bine împreună, de vreo 6-7 luni de zile. Cred că ne iubim," a declarat Silviu Prigoană, la emisiunea "Agentul Vip", de la Antena Stars.

Urmăriţi toate declaraţiile lui urmărind materialul video de mai sus!

Foto: Captură Antena Stars

M.T


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest