Simona de la Mireasa și-a recunoscut cele două greșeli majore ale vieții: videochat-ul și rolul de amantă! ”Am ales să dau cu capul”

 

După eliminarea din cadrul emisiunii Mireasa, fosta concurentă a făcut o serie de confesiuni. Ce a spus despre relația cu Sorin.

La finalul săptămânii trecute, Simona a intrat în cursa de eliminare cu Isabela. A avut cele mai multe voturi, drept urmare s-a văzut nevoită să părăsească întrecerea. Pe rețelele de socializare, fosta concurentă a dorit să facă o serie de precizări, spunând că a ales să facă videochat în ciuda sfaturilor primite de la părinți.

„Decizia pe care am luat-o în legătură cu videochatul a fost decizia mea proprie, cu care familia mea nu a fost de acord. V-aș întreba dacă vreodată în viața dumneavoastră ați fost puși în postura de nu a fi de acord cu ceva, dar, totuși să fiți nevoiți să acceptați. Am fost toată viața un om care a făcut tot ce l-a tăiat capul, mi-am luat deciziile singură și am ales să dau cu capul, nu am știut să ascult părinții care m-au sfătuit de atâtea ori în privința deciziilor greșite pe care le-am luat în viața asta”, a scris Simona de la Mireasa, într-un mesaj postat pe Facebook.

Ea și-a mai turnat cenușă în cap și atunci când a vorbit despre idila pe care a avut-o cu un bărbat care era implicat într-o altă relație. Ea a precizat că nu urmărea să stea cu Sorin din interes pecuniar. „Al doilea subiect pe care aș vrea să îl abordez ar fi „amanta”. Am iubit un om 3 ani de zile. A fost o dragoste obsesivă, a fost o altă alegere greșită din viața mea. Nu am stat cu acel om din interes, la fel cum nici cu Sorin nu aleg să rămân cu speranța că voi avea câștiguri materiale pentru că eu sunt dovada vie că banii astăzi îi avem, mâine nu (...) Referitor la momentele mai puțin plăcute din cadrul emisiunii pe care deja le știe toată lumea, îmi pare rău pentru fiecare în parte și regret că i-am vorbit așa cum i-am vorbit Ionelei, regret că am acționat la nervi și înțeleg de ce mă judecați”, a mai spus fosta concurentă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest