DRAMĂ URIASĂ! Şi-a ţinut sarcina ascunsă, dar a pierdut copilul: "Am dureri puternice"

 
+2 click pentru
galerie

Deea este dansatoare şi este naşa lui Anais, fetiţa lui Nicolae Guţă şi a Mădălinei. În spatele zâmbetului ei, se ascunde o durere grea. Puţini ştiu că bruneta se confruntă cu grave probleme de sănătate şi riscă nu poată avea copii niciodată.

Invitată la emisiunea "Necenzurat", de la Antena Stars, Deea a povestit cu tristeţe pe chip despre problemele sale de sănătate şi a mărturisit că a pierdut o sarcină acum cinci ani.

"Am fost la Arsenie Boca cu Mădălina, ea a mai fost, eu nu am mai fost. Am avut un vis şi a fost aşa ca o chemare. În visul ală mă certa, iar eu îmi ceream iertare şi plângeam. Şi chiar mă simt bine că am ajuns acolo pentru că în primul rând, m-am dus să mă rog pentru sănătate şi pentru sănătatea familiei mele. Deşi mulţi mă văd zâmbind la televizor şi dansând, lucrurile nu stau deloc aşa. Ştii cum e viaţa de artist, noaptea vesel, ziua trist. Sunt tristă pentru că îmi doresc o familie, ca orice femeie. Toată viaţa m-am distrat, am călătorit şi am zis că este cazul să mă pun la casa mea. Datorită acestei meserii, pentru că dansam mereu în haine sumare, desculţă, transpiram, şi aşa mi-am pus de foarte multe ori sănătatea în pericol. M-am îmbolnăvit de foarte multe ori, am avut anexită de-a lungul vieţii mele. Dar în ultima perioadă, sufăr de dureri foarte puternice în zona abdominală şi am fost la mai mulţi doctori. Am pierdut o sarcină, acum cinci ani şi de atunci nu am mai rămas însărcinată. Şi îmi doresc foarte foarte mult copii. În boala asta sunt suspectă de endometrioză. Această boală poate duce la infertilitate şi distruge şi viaţa sexuală. Problema asta o am de aproape un an de zile," a spus Deea, la emisiunea "Necenzurat", de la Antena Stars.

Aflaţi mai multe detalii în materialul video de mai sus!

Foto: Captură Antena Stars

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest