NAŞA de cununie i-a furat SOŢUL! Povestea INCREDIBILĂ a unei proaspete mirese: "I-am prins dezbrăcaţi în pat, unul lângă altul!

 
+4 click pentru
galerie

S-a căsătorit de puţin timp, iar cea care a năşit-o i-a furat soţul. Acum, ea a rămas cu ochii în soare. Andra are o poveste de-a dreptul incredibilă. Femeia a avut încredere oarbă în naşa ei şi o trata ca pe o soră.

"Sunt în stare de şoc. Aveam o căsnicie fericită, totul mergea perfect, ne-am căsătorit acum un an. Acum ceva timp naşul nostru a plecat din ţară, iar naşa mi-a spus că ar vrea să stea la noi că se simte singură. şi am primit-o cu braţele deschise, pentru că era ca o soră pentru mine, era prietena mea din copilărea. Stătea cu noi, eram ca o familie. Într-o zi, când am venit de la serviu mai devreme, intru în casă şi îi găsesc pe amândoi în pat. Naşa cu soţul. Deci credeţi-mă că mi-a căzut cerul în cap. Nu ştiu când mi-am adunat nişte haine şi am plecat. A fost groaznic, eram în stare de şoc. Nu erau în timpului unui act sexual, erau dezbrăcaţi în pat, unul lângă altul. A doua zi am venit să vorbesc cu ei şi am găsit casa goală, iar acum ei doi au telefoanele închise," a povestit Andra, la emisiunea "Necenzurat", de la Antena Stars.

Aflaţi mai multe detalii despre această poveste cutremurătoare urmărind materialele video de mai sus!

Foto: Captură Antena Stars

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest