Duminica aceasta, de la ora 12.00, Mara Bănică, alături de invitații săi speciali, Mădălina Bălan și Andrei Ștefănescu, au deschis dosarele mondene ale vedetelor, în cadrul emisiunii Spynews TV, pe Antena Stars.
articolul continua dupa recomandari
Episodul s-a concentrat pe artiștii din “generația de aur”, personalități care au lăsat o amprentă puternică de-a lungul timpului. Printre dosarele analizate se numără poveștile unor legende precum Aurelian Temișan, Adrian Enache, Daniel Iordăchioaie și Adrian Daminescu.
Încă de la începutul emisiunii, Andrei Ştefănescu a declarat că „Sunt artiști care ne-au făcut viața mai frumoasă încă din anii '90.” Mai mult, afirmă că a legat, de-a lungul timpului, o relaţie frumoasă cu unii dintre cei enumeraţi: „Cu Temi nu trece o săptămână fără să nu vorbesc, cu Adi Enache la fel, ne vedem des, cu Iordăchioaie mai puţin, iar cu Daminescu aproape deloc, poate pe la emisiuni. Foarte frumos aţi ales personajele.” Andrei Ștefănescu nu doar că apreciază talentul acestor artiști, dar consideră că prezența lor continuă este esențială pentru a păstra vie amintirea unei epoci care a marcat profund cultura și sufletele celor care au trăit-o.
În cadrul discuţiei, întrebată de Mara Bănică „Ţi-a plăcut de vreunul din ei? Fii sinceră!”, Mădălina Bălan afirmă „Mie, personal, de Adrian Enache, pentru că este şi puţin actual, l-am tot întâlnit la diferite evenimente şi emisiuni. Are un stil jovial.”
Dacă vorbim despre cum s-au menţinut aceste personalităţi din “generația de aur” pe parcursul timpului, putem afirma că amprenta lor este una puternică. Lumea aminteşte şi astăzi de ei, de piesele lor consacrate, şi nu numai. „Cel puţin două din piese, „Marea albastră” şi „România” au devenit actuale şi este important că generaţia actuală, 18-20 de ani, ascultă melodiile acestea. Sunt melodii care, din punctul meu de vedere, nu mor niciodată.”, a declarat Mădălina Bălan.
Un moment emoţionant în cadrul episodului îl constituie discuţia despre problemele medicale cu care se confrunta Daniel Iordăchioaie. „Noi eram colegi la „Te cunosc de undeva” în acea perioadă, eu îl simţeam pe el că venea foarte obosit...uneori nu reţinea piesele, îi era greu, era irascibil, nu avea starea de emisiune. La un moment dat, l-am întrebat. M-a luat deoparte şi mi-a povestit. Am rămas cu gura căscată și am zis: «Nu se poate!» Atâta tărie și putere... l-am întrebat de ce mai vine, iar el mi-a răspuns: «Andrei, nu am bani. Nu am bani să mă întreţin, să mă vindec, aşa că, trebuie să vin să muncesc să pot să-mi continui tratamentele.»” , a declarat Andrei Ştefănescu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc