Sali Levent își acuză iubita că a vrut să sară din mașină, "Am tras-o!"

 

Sali Levent și iubita sa, Dalia, sunt protagoniștii unui scandal de proporții în lumea mondenă, după ce ea l-a acuzat de violență. Într-o încercare de a-și apăra imaginea, actorul a făcut declarații șocante în cadrul emisiunii "Viața fără filtru", moderată de Mădălin Ionescu la Antena Stars.

Sali Levent susține că este complet nevinovat, explicând că incidentul a avut loc atunci când Dalia ar fi încercat să sară din mașină în timp ce aceasta era în mișcare, iar el a intervenit pentru a o trage înapoi și a preveni o tragedie.

Conform actorului, astfel de incidente s-ar fi repetat de mai multe ori, dar niciodată în momente când mașina era oprită. Totodată, instanța a respins cererea de ordin de protecție formulată de Dalia, ceea ce a generat noi reacții și declarații tensionate din partea lui Sali Levent, care consideră că acțiunile sale au fost justificate. ”Nu am dat-o cu capul de cotieră, cotiera e aici, e un pic... trebuie să ajungi la 90 de grade. Poate ea a înțeles că am dat-o cu capul de cotieră. Ea pur și simplu la viteza de 50 de km/h, dacă vrei să sari din mașină, omul te trage, iar ea poate a înțeles că am vrut să o dau cu capul de cotieră. De vreo patru ori, dar nu a vrut niciodată să sară când suntem la stop, nu a vrut niciodată să sară când era roșu. Am tras-o, am luat-o de cap, de mână, de umăr, conducând, oricum ar fi.”, a declarat Sali Levent în emisiune.

Actorul a mai mărturisit şi că Dalia este singura persoană pe care o vedea alături de el în viitor, dar situaţia a luat o întorsătură negativă din cauza geloziei. ”Gelozia dintre noi doi ne-a făcut să ajungem aici. La un moment dat atât de geloși am fost și eu și ea”, a mai declarat Sali Levent.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest