Denisa Tănase, pe urmele tricolorilor: „Vrem să îi susținem”

 

Femeia de afaceri este alături de naționala României, susținând echipa tricoloră pe stadionul din Munchen.

În cadrul unui interviu acordat pentru Xtra Night Show, Denisa Tănase a mărturisit că, din cauza temperaturilor ridicate, vara nu stă deloc în Dubai, acolo unde are casă, ci preferă să evadeze în Europa. Nici această vară nu a făcut excepție, astfel încât după un sejur în Grecia, fosta componentă a trupei Bambi a decis să meargă în Germania pentru a susține naționala condusă de Edi Iordănescu.

"Acum nu mai e în Dubai vara, pentru că e foarte cald. De obicei, vara evadăm. Ne întoarcem acolo doar când avem treabă, așa că vara ne bucurăm de viața în Europa, în România. (...)Am călătorit deja destul de mult în vara asta. Am fost în Grecia, am fost pe urmele echipei naționale în Germania. Plecăm din nou la Munchen pentru că vrem să îi susținem. (...)", a spus Denisa Tănase.

În cadrul interviului, Denisa Tănase a vorbit și despre modul în care își gestionează afacerea. "Îmi place să cred că sunt lider și nu șef, și ne ajută foarte mult tehnologia în ziua de astăzi. Faptul că putem să lucrăm de oriunde. Fapul că avem o conexiune la internet, putem să ne întâlnim cu colegii, să facem call-uri (...) Eu pot să fiu conectată la bussinesul meu din orice colț al lumii. Sunt conectată aproape non stop, și când visez tot despre asta visez. (...) Îi mulțumesc lui Dumnezeu că s-au mai așezat lucrurile, adică am ieșit din faza aia de burn-out despre care vorbeam acum câțiva ani. Am reușit să construiesc o echipă minunată și mă pot baza pe ei, mi-au luat multe griji.", a mai spus Denisa Tănase.

 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest