Nasrin Ameri revine pe Antena Stars alături de Andrei Ștefănescu, pentru a prezenta Xtra Night Show, un program plin de momente amuzante și peripeții din culisele emisiunii. Cei doi s-au cunoscut acum opt ani și continuă să colaboreze cu aceeași chimie.
articolul continua dupa recomandari
Nasrin Ameri și Andrei Ștefănescu, amintiri din culise și noi provocări
Începând din această seară, Xtra Night Show revine pe Antena Stars, cu un nou sezon plin de energie și momente amuzante. Nasrin Ameri va face echipă cu Andrei Ștefănescu, în fiecare seară de vineri până duminică, la ora 21.30. Cei doi au mai fost colegi de platou acum opt ani și sunt pregătiți să aducă din nou zâmbete pe fețele telespectatorilor.
De-a lungul timpului, Nasrin și Andrei au trecut prin numeroase momente amuzante și peripeții în timpul filmărilor, iar acum, amândoi, povestesc despre acele clipe din trecut. „Râdeam când nu trebuia. Întotdeauna, în pauze, nu doar în timpul emisiunii, atmosfera era una destinsă”, a spus Nasrin Ameri, rememorând momentele în care, chiar și producătorii le spuneau să nu mai râdă pentru că erau „cadru pe ei”.
Amintiri din trecut și o prietenie de lungă durată
Nasrin și Andrei nu sunt doar colegi la televizor, ci și prieteni buni în viața de zi cu zi. Cei doi s-au cunoscut acum opt ani, când au prezentat împreună Matinalul de Weekend, iar de atunci au colaborat intens pe parcursul carierei lor.
„Prima mea parteneră de televiziune a fost Nasrin. Am început împreună la Matinalul de Weekend și, treptat, am ajuns să prezentăm emisiuni și în timpul săptămânii. A fost ca o vacanță de care am profitat amândoi și acum suntem exact ca atunci”, a declarat Andrei Ștefănescu, despre începuturile lor în televiziune.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc