Liviu, partenerul tinerei de 20 de ani, susține că înaintea tragediei ar fi existat situații în care copiii au fost lăsați singuri în locuință. În intervenția sa la Acces Direct, bărbatul a descris o relație tensionată cu mama lor și a afirmat că a încercat să se implice în creșterea celor mici.
articolul continua dupa recomandari
Cei doi copii, în vârstă de doi și patru ani, au murit intoxicați cu fum într-o casă din Tălmaciu, județul Sibiu. Echipajele de intervenție au încercat să îi resusciteze, dar nu au reușit să îi salveze.
Bărbatul spune că relația cu mama lor a început când aceasta era însărcinată cu primul copil. Relatarea sa include acuzații despre viața personală a femeii și despre un presupus episod anterior în care copiii ar fi rămas închiși în casă:
”Eu mergeam la lucru, ea vorbea cu altu. Am fost în Germania la muncă, ea aducea pe unul și pe altul în casa în care am locuit și făcea ce nu a fost de făcut. Am prins-o cu alți bărbați și am trecut peste ca să pot să-mi cresc copiii. (...) Nu am ajuns bine acasă la mine, la vreo trei zile mi-a închis copiii în casa, fetița avea un an și băiatul trei, nu mai știu exact, și a fugit cu alt bărbat”, a declarat iubitul mamei copiilor, la Acces Direct.
Fratele lui Liviu a cerut, la rândul său, tragerea la răspundere a mamei. Tot el a invocat existența unui dosar penal și mai multe posibile încadrări juridice:
”Vrem să se facă dreptate. Atât eu, cât și fratele meu decidem să fie trasă la răspundere penală, pentru că o mamă dacă are grijă de copiii ei, lucrul acesta nu se întâmpla. Copiii au fost neglijați, i s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Neglijență în familie și abandon în familie”, a declarat acesta, la Acces Direct.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















