Cât a cheltuit Mirela Vaida pe vacanţa în Delta Dunării. Prezentatoarea mărturisește că i-a plăcut mult plaja sălbatică de la Sfântul Gheorghe și a fost impresionată atât de frumusețea locurilor, cât și de viața grea a oamenilor de acolo. Mai mult decât atât, s-a bucurat enorm să lase banii pe o vacanță în România.
articolul continua dupa recomandari
„Legat de preț, pe noi ne-au costat aproximativ 2.000 de euro trei nopți de cazare în Deltă, la o pensiune de patru stele, cu demipensiune și cu transposrt inclus de la Murighiol. N-aș putea să spun că e mult, având în vedere cât au crescut prețurile acum, la tot ce înseamnă utilități.
Nu e nici puțin. E comparabil cu un orice sejur în oricare altă țară occidentală. Dar m-am bucurat că am putut măcar o vacanță din cele două-trei, pe care mi le-am propus pe an, să le fac în România.
Și să las bani în România, banii pe care să-i dăm serviciilor românești, locuitorilor din Deltă care trăiesc, vă spunem, din turism și din pescuit. Bani care știu că se întorc la ai noștri și care rămân în țară. Nu mi s-a părut un efort, nu e ieftină o vacanță în Deltă, dar nici viața lor, acolo, nu este ieftină. Cam asta ar fi primele impresii.
În Delta Dunării a fost fascinant, a fost ceva nou pentru toată lumea. Și a fost o surpriză și pentru noi cei mari, și pentru copii, pentru că e inedit să lași mașina pe uscat și, de acolo ,să mergi cu barca până la hotel, și să ai ieșire și la Dunăre, și la mare și să poți, dacă vrei, să faci o plimbare cu barca.
E inedit să ne dăm seama ce țară frumoasă avem și ce locuri absolut fascinante avem, care, din păcate, mi se pare că nu sunt destul de mult exploatate. În Deltă mi-au plăcut oamenii. Oamenii din apropierea mărilor sunt niște oameni deschiși, care își pun practic toată viața lor în slujba turiștilor. Ei trăiesc din pescuit și, mai nou, din turism. Însă turismul merge doar trei-patru luni pe an, maximum.
Sunt niște oameni destul de curajoși și de aprigi și de luptători, dar care par și destul de triști. Pentru că, spun ei, românii se uită în zona aceea a țării doar câteva luni pe an. În rest, nu-i întreabă nimeni cum îndură ei frigurile, izolarea, înghețarea Dunării și așa mai departe.
În rest, am fost fascinată de faptul că nu înțeleg cum un om poate călători doar pe apă, cum nu are mașină și poate trăi fără mașină. Cum fiecare are o bărcuță cu care merge în larg sau de unde se deplasează în alt oraș sau dintr-o localitate în alta„, a declarat Mirela Vaida pentru Fanatik.ro.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc