De ce Brigitte și Florin Pastramă au fost amendați de autorități în timpul vacanței din Austria: „Sperăm să ne ierte”/ VIDEO

 

Deși erau siguri că vor avea parte de o vacanță minunată în Viena, iată că lucrurile au stat cu totul și cu totul altfel in ceea ce îi privește pe Brigitte și pe Florin Pastramă. Iar drept dovadă stă faptul că cei doi au fost amendați în timpul vacanței din Austria. 

După ce au părăsit țara, în speranța că vor reuși să se relaxeze și să uite de problemele cu legea și de datoriile care nu îi mai ocolesc deloc, Brigitte și Florin Pastramă s-au trezit cu o amendă de toată frumusețea.

Motivul? O parcare ilegală, într-un loc nepermis, pentru o durată, deși scurtă, mult prea lungă pentru polițiștii din Viena. Fix când se așteptau mai puțin, unul dintre angajații hotelului la care erau cazați Brigitte și Florin le-a înmânat biletul care atestă primirea contravenției. Nu mai puțin de 100 de lire au avut cei doi de plătit.

„Am primit o amendă de la Poliție. A parcat 10 minute aiurea, probabil timpul în care am urcat să aducem cheia să îi dăm băiatului să o parcheze în garaj. Să vedem cât o să fie amenda, dar să sperăm că ne iartă Poliția de data asta, dacă nu, asta este”, a spus Brigitte, după ce a fost sancționată.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest