Elena Gheorghe: "Menirea mea pe lume, este să le fiu alături oamenilor"

 

În jocurile maturității, rămâne urma copilăriei. Elena Gheorghe este diva, femeia fatală care supune publicul, îl amăgește, îl face să viseze, îl joacă pe degete într-un ritm seducător. Toate acestea se întâmplă pe scenă. Dincolo de ea, de aparențele spectacolului, Elena își păstrează sufletul de copil

Artista crede cu toată ființa că muzica este drumul ei. Prin melodii, prin versurile pe care le cântă, Elena se apropie de oameni și le vorbește ca unor prieteni pe care nu și-ar dori să-i dezamăgească niciodată.

“Altceva nu aș ști să fac. Menirea mea pe lume, este să le fiu alături oamenilor și să-i fac să fie mai buni, mai fericiți, mai optimiști”.

Ca soră mai mare într-o familie cu trei copii, Elena a fost cea responsabilă. Grija pentru frații ei și sarcinile ce i se cuveneau, au determinat-o să ia muzica în serios. Un dar în care s-a regăsit și în care a crezut încă din adolescență.

“Întotdeauna am fost mai responsabilă. Eram sora mai mare și întotdeauna dacă unul dintre noi pățea ceva, clar Elena încasa bătaie sau cearta. Chestiile astea m-au maturizat destul de mult și destul de repede. Tocmai de aceea, eu am luat muzica în serios. Erau perioade în care repetam în neștire, pur și simplu mă uita Dumnezeu în sală și doamna profesoară de canto imi spunea să plec acasă. Acolo îmi găseam echilibrul, plăcerea și de fapt, mă regăseam pe mine”.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest