Florin Zamfirescu: “Mi-am luat băiatul de păr şi l-am târât prin casă, ca să-l arunc de la balcon!”

 

Nu s-a dat în lături de la nimic atunci când avea de filmat o secvenţă grea şi nimic nu l-a clintit din parcursul său în carieră, însă există ceva de care îi este extraordinar de teamă îndrăgitului actor Florin Zamfirescu.

Invitat în ediţia de duminică a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, difuzată de la ora 13:00, la Antena Stars, maestrul îi va povestit Florentinei despre fobia sa: “Nu cred că am frică mai mare de altceva ca de cutremur. Pe cel din ’77 l-am trăit chiar pe scenă! A fost cumplit!”, completând cu o amintire amuzantă: “A mai fost un cutremur, în miez de noapte. Stăteam la etajul 1. Mi-am luat băiatul, pe Vlad, de păr şi l-am târât prin casă, ca să-l arunc de la balcon! Tot ţipam la el <<Fugi! Fugi!>> şi el a fugit de mine, în baie, crezând că vreau să îl bat!”, va povesti îndrăgitul actor.

Despre celelalte fobii ale sale, despre cele mai grele scene de film şi compromisurile pe care le-au presupus acestea, dar şi despre modul în care îşi alege rolurile şi cum obişnuieşte să semneze angajamentele, maestrul Florin Zamfirescu vorbeşte deschis în ediţia de duminică a emisiunii “Dincolo de apparenţe”, de la ora 13:00, la Antena Stars.


 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest