Niculina Stoican, mărturisire emoționantă la ” Dincolo de aparențe”: ”Eu și soțul meu am învățat să retrăim viața”

 

Îndrăgita interpretă de muzică populară Niculina Stoican vorbește deschis despre momentele dificile din viața sa, în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe”, unde povestește despre lucrurile care au ajutat-o în anii în care a fost nevoită să traiască departe de soțul ei.

”Soțul meu a stat acolo aproape 3 ani și, când s-a întors, viața noastră a luat-o de la capăt. Cred că am făcut față cu demnitate la toată situația asta. Viața noastră a fost întreruptă de nedreptăți. Eu și soțul meu am învățat să retrăim această viață care ne-a fost întreruptă. Eu am trecut prin momente foarte grele, am făcut depresie, atacuri de panică. Am avut multe griji, dar am încercat să nu-i împovărez pe ceilalți cu ele”, a mărturisit Niculina Stoican cu lacrimi în ochi în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe” de la Antena Stars.

Despre perioada în care soțul ei a fost închis, despre relația lor în acest timp, dar și despre cum au reușit să ia viața de la capăt, Niculina Stoican vorbește pe larg în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe”, difuzată duminică, de la ora 13.00, la Antena Stars.


 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest