Paula Iacob, dezvăluiri din INTIMITATE! Care au fost bărbaţii care i-au marcat viaţa

 
+3 click pentru
galerie

Paula Iacob, celebra avocată care l-a apărat pe Nicolae Ceauşescu, şi-a deschis sufletul în faţa Florentinei Fîntînaru, duminică, la emisiunea "Dincolo de aparenţe", de la Antena Stars.

Paula Iacob a spus că şi-a iubit enorm tatăl, deşi era foarte critic şi dur cu ea. Cu toate acestea, a reuşit să îl facă mândru atunci când a plecat la facultate, la vârsta de 16 ani.

"Eu l-am adorat pe tatăl meu. El nu a mai vrut un copil pentru că spunea că o să sufăr eu. A fost foarte strict cu mine. Nu mă lăsa nici cu patinele pentru că spunea că aveam doar picioarele frumoase, în rest nu am nimic frumos. Nu îi venea să creadă că la 16 ani eu am devenit deja studentă", a declarat Paula Iacob la "Dincolo de aparenţe" la Antena Stars.

Paula Iacob, secretul iubirii purtate unui client

Paula Iacob a dezvăluit că a avut simpatii legate de anumiţi clienţi, dar a încercat să se oprească. Mai mult, avocata a spus la Antena Stars că a avut o prietenie ce a legat-o o viaţă cu un client.

"Au fost clienţi care mi-au exprimat o mare simpatie. Am încercat să mă opresc pentru că doream să îmi cresc fata cu soţul meu. Am avut o prietenie care a durat toată viaţa cu un tenor. L-am cunoscut când era un băieţel desculţ. Era foarte sărac şi dormea în Operă, acoperindu-se cu perdele. Mai târziu, a fost un proces în care l-am apărat şi s-a născut o prietenie care a durat toată viaţa asta",
a declarat Paula Iacob la "Dincolo de aparenţe".

L.F.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest