Ştefan Bănică trece „Dincolo de aparenţe” chiar de ziua lui, la împlinirea vârstei de 47 de ani

 

Astăzi, chiar de ziua lui de naştere, rock-starul de la “X Factor” trece “Dincolo de aparenţe”, la Antena Stars.

“Am avut şansa în viaţă să fac ceea ce-mi place si mă consider un norocos din acest punct de vedere. Am o profesie care îmi umple sufletul, care îmi dăruieşte şi mă face să dăruiesc. Legat de vârsta, consider că fiecare vârsta are frumuseţea ei şi atâta timp cât spiritul rămâne tânăr şi încă există copilul din tine, atunci există tinereţe!”, mărturiseşte artistul atunci când gazda emisiunii, Florentina Fântânaru, îl întreabă despre cum se simte la aniversare.

“Te vezi în rolul lui Batman? Ironman? Sau Spiderman?” a fost întrebarea care l-a făcut pe Ştefan să zâmbească: “Să ştii că sunt mulţi actori care iau în derâdere astfel de roluri. Eu cred ca e foarte greu să joci un erou şi să fii credibil. Mi-ar plăcea să am o astfel de experienţă, dar pentru asta e nevoie de un regizor care să te ajute şi să scoată din tine această latură, eroul”.

Despre copiii lui, artistul mărturişeste emoţionat că: “Sunt atât de fericit că-i am! Violeta si Stefan sunt doi copii extraordinari. Îmi împlinesc viaţa”.

“De câte ori în viaţă te-au ajutat părinţii cu bani?” a dorit să ştie realizatoarea emisiunii. Răspunsul juratului X Factor a venit sincer: “ M-au ajutat atunci cand a fost nevoie. Dar eu am câştigat primii mei bani încă de la vârsta de 15 ani, atunci când am început să fac film”.

“Ce faci atunci când copiii tăi îşi doresc ultimul tip de telefon, sau alt cadou?” “Mă consult cu mamele lor, nu decid doar eu. Ştefănel are telefon, pentru Violeta încă nu e cazul. (…) Eu sunt de principiul că ei trebuie să-şi trăiască anii copilăriei”, adaugă juratul X Factor.

Ce alte mărturisiri va mai face Ştefan Bănică, telespectatorii vor afla astăzi, de la ora 13.00, la “Dincolo de aparenţe”, la Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest