Toamna lui 2026 vine cu primele indicii despre energia anului 2027, anul Caprei de Foc.
articolul continua dupa recomandari
În cadrul emisiunii „Lumea nevăzută”, Rizvan Vlad Rusu a explicat că septembrie este o lună importantă pentru relații și pentru felul în care ne raportăm la oamenii din jurul nostru. „Trebuie să profităm de luna septembrie, pentru că ea vine cu foarte multe indicii despre ce urmează să se întâmple”, a spus specialistul.
Potrivit acestuia, anul Caprei va pune accentul pe oameni și pe zona socială, iar primele semnale apar încă din această toamnă. Septembrie poate veni însă cu provocări relaționale, conflicte, despărțiri și rupturi, dar și cu situații care scot la lumină adevăruri ascunse. „Septembrie este o lună a demascărilor. Este o lună provocatoare”, a explicat Rizvan Vlad Rusu.
Specialistul recomandă ca în această perioadă atenția să fie îndreptată mai mult spre interior și spre liniștea personală. „Septembrie este o lună în care trebuie să intrăm în sufletul nostru”, a precizat acesta, într-o perioadă în care neînțelegerile subtile și chiar trădările pot deveni mai vizibile.
Și pe plan financiar, septembrie vine cu un mesaj de prudență. Potrivit specialistului, este mai degrabă o lună a economiilor decât a investițiilor: „Luna septembrie este o lună a economiilor. Nu facem investiții.”.
Nu rataţi emisiunea „Lumea nevăzută” cu Dana Bălăceanu, în fiecare sâmbăta, de la ora 14:00, la Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















