Într-o nouă ediție a emisiunii "Lumea nevăzută”, realizată de Dana Bălăceanu, invitata Andreea Filip a vorbit despre legătura profundă dintre minte, suflet și procesul de manifestare conștientă a dorințelor.
articolul continua dupa recomandari
Instructorul de dezvoltare personală Andreea Filip a explicat că adevărata putere de a manifesta nu vine din simpla voință a minții, ci dintr-o aliniere interioară cu valorile personale și cu Divinitatea. „Nimic nu se manifestă fără Dumnezeu. Nu există manifestare din minte. Eu cred că mintea este felul în care, uneori, Dumnezeu rămâne anonim. El îţi trimite şi gândul, şi soluţia, şi obiectul acela.”, a spus ea.
Ea a atras atenția și asupra faptului că multe dorințe nu aduc împlinire pentru că provin din emoții negative: „Acele lucruri pe care le manifestăm pentru că le-am văzut la altcineva, dar care vin din invidie, din frustrare, din gelozie, acelea nu au efectul scontat. Am observat mii de oameni care manifestă aceste mărunţişuri, dar nu se bucură de ele. Adevărata bucurie vine atunci când ceea ce manifeşti este conform valorilor tale. Dar cine cunoaşte aceste valori mai bine decât Divinitatea?”, a mai declarat Andreea Filip.
În cadrul discuției, specialsitul a mai explicat și cum putem verifica autenticitatea unei dorințe: „Pasul al doilea după ce ți-ai exprimat dorinţa, este să te uiţi dacă dorinţa aceea vine dintr-una de supravieţuire, de aprobare, de control, sau de unitate. Confundăm dorințele cu preferințele.”.
Andreea Filip îi invită pe oameni să privească dincolo de simpla gândire pozitivă și să-și regăsească conexiunea cu sursa divină a tuturor lucrurilor, pentru ca manifestarea dorințelor să fie nu doar eficientă, ci și plină de sens și bucurie.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
		https://antenaplay.ro/live/antena-stars
							






					
					
					





