Recomandări pentru echilibru şi protecţie în locuinţă. Risvan Vlad Rusu, „Scoate energia stagnantă și aduce energia proaspătă”

 

Într-o ediție recentă a emisiunii "Lumea nevăzută", realizată de Dana Bălăceanu, invitatul Risvan Vlad Rusu a vorbit despre simbolistica începutului „anului de foc” și despre câteva recomandări menite să aducă echilibru și protecție în locuință.

Discuția s-a concentrat pe importanța energiei din spațiul casei, dar și pe câteva gesturi simple pe care oamenii le pot face într-o zi considerată favorabilă din punct de vedere energetic. Invitatul a subliniat că organizarea locuinței, activitatea din anumite zone și folosirea culorilor pot influența starea generală și atmosfera din familie.

În cadrul emisiunii, Risvan Vlad Rusu a explicat:
„E bine ca în data de 17, în centrul casei noastre să fie perfect curat. Să fie o zonă neaglomerată, neîngrămădită şi, să facem în aşa fel încât, pe timp de zi, între 9 şi 13, să fie cât mai multă activitate în acea zonă. Al doilea lucru pe care este bine să-l facem, în sectorul vestic, să plasăm ceva de culoare roşu. Dă la o parte inamicii noştri, conflictele şi agresiunile pe care le putem avea şi deschide cărarea pentru nobil. Al treilea truc pe care este bine să-l facem este ca, în dimineaţa zilei de 17 februarie, începând cu 7 dimineaţa, să deschidem geamul și să lăsăm să se facă curent. Scoate energia stagnantă și aduce energia proaspătă a Calului de Foc.”, a spus Risvan Vald Rusu.

Ediția a abordat, astfel, tema energiilor specifice începutului de an și modul în care tradițiile și practicile de armonizare a spațiului pot influența starea emoțională și relațiile din viața de zi cu zi, mesajul principal fiind orientat spre echilibru, curățenie și intenții pozitive în mediul personal.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest