Alan Șercăianu și Ema Ghiulgian au dus relația la un alt nivel în casa „Mireasa”. Cei doi formează al treilea cuplu logodit din sezonul 13, după un moment special pregătit de Alan pentru iubita lui.
articolul continua dupa recomandari
Cererea în căsătorie a avut loc la Aeroportul Tuzla, acolo unde Ema se afla pentru o filmare. Concurenta nu se aștepta ca ziua să se transforme într-unul dintre cele mai importante momente ale relației sale cu Alan.
Tânărul a apărut lângă ea și i-a făcut o declarație emoționantă, înainte să-i pună marea întrebare. Alan a vorbit despre sprijinul pe care l-a primit de la Ema și despre felul în care prezența ei l-a făcut să se simtă acasă în competiție.
“Toată viața vreau să fiu alături de tine. Ești cea mai frumoasă! Mi-ai oferit sprijin, liniște și Casa Mireasa mi-a devenit acasă datorită ție. Până acum, te-am ales în fiecare zi. Astăzi îmi doresc să te aleg în continuare pentru fiecare zi. Vrei să fii soția mea?”, a spus Alan Șercăianu.
Ema Ghiulgian a fost copleșită de moment, însă răspunsul ei nu a lăsat loc de interpretări.
“Da, vreau! Nu pot să cred. Te iubesc enorm!”, a spus concurenta.
Momentul a fost primit cu aplauze și felicitări de colegii din competiție. Simona Gherghe, prezentatoarea emisiunii, le-a transmis și ea un mesaj celor doi, după ce Alan și Ema au devenit oficial un cuplu logodit în sezonul 13.
“Felicitări! Să fie într-un ceas bun! A fost foarte frumos și emoționant momentul.”, a spus Simona Gherghe.
Alan Șercăianu și Ema Ghiulgian se alătură astfel celorlalte două cupluri care s-au logodit în acest sezon: Amalia Antimir și Sebastian Zalomir, respectiv Giulia Rezmeliță și Alexandru Bănică.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















