Alexandru de la „Mireasa”, după absența familiei: „Pentru mine scuzele nu există”

 

Alexandru recunoaște că absența familiei l-a durut în ziua în care a îmbrăcat costumul de mire. Chiar și așa, fostul concurent de la „Mireasa” nu vrea ca mama lui să fie pusă la zid și spune că preferă să se concentreze asupra vieții pe care o începe alături de Giulia.

Ziua cununiei civile nu a arătat așa cum și-ar fi imaginat Alexandru. Într-un moment în care și-ar fi dorit să îi aibă aproape pe cei de acasă, familia lui nu a fost prezentă, iar lipsa acesteia a rămas una dintre cele mai apăsătoare amintiri ale zilei.

Revenit în emisiunea „Mireasa – Capriciile Iubirii”, Alexandru nu a ascuns dezamăgirea. A spus limpede că explicațiile primite nu schimbă ceea ce s-a întâmplat, dar a refuzat să transforme situația într-un atac public la adresa mamei sale.

„Sincer să fiu, pentru mine scuzele nu există, dar în același timp nici nu vreau să o pun pe mama într-o imagine proastă, pentru că sunt sigur că oamenii judecă. Mama este mama și o iubesc ca pe ochii mei din cap și va rămâne mama până la sfârșitul vieții”, a declarat Alexandru.

Dincolo de tensiunile din familie, Alexandru spune că alegerea făcută împreună cu Giulia rămâne mai importantă decât controversele din jurul lor. Cei doi s-au căsătorit civil, iar el nu vrea ca începutul noii lor vieți să fie dominat de reproșuri.

„Scuzele sunt scuze, pentru noi pasul pe care l-am făcut este un pas special, dar în același timp contează că suntem fericiți, cu capul sus și mergem înainte”, a mai spus Alexandru.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest