Alexandru, mesaj pentru Giulia la cununie: „Acasă ești tu”

 

Alexandru și Giulia s-au căsătorit în Marea Finală a sezonului 13 „Mireasa”, însă familia mirelui nu a fost prezentă la ceremonie. Cei doi au lăsat tensiunile din jur deoparte și și-au rostit jurămintele în fața invitaților și a telespectatorilor.

Absența părinților lui Alexandru a rămas unul dintre detaliile apăsătoare ale ceremoniei, dar mirele și-a concentrat atenția asupra Giuliei și asupra familiei pe care cei doi vor să o construiască împreună.

În fața celei care i-a devenit soție, Alexandru a vorbit despre momentele bune, dar și despre conflictele prin care au trecut în timpul emisiunii. Le consideră parte din relația lor și spune că tocmai acele încercări i-au ajutat să își înțeleagă mai bine sentimentele.

„Sunt plin de emoții. Te voi iubi necondiționat pentru tot restul vieții. Îți mulțumesc pentru toate momentele frumoase, dar și pentru cele tensionate, pentru că de fiecare dată ne-am arătat iubirea adevărată și pură. Vom deveni cea mai frumoasă familie, iar tu vei fi cel mai bun exemplu de mamă. Alături de tine am învățat ce înseamnă dragostea adevărată. Acasă ești tu. Te iubesc mult, rău de tot”, a spus Alexandru.

Giulia i-a răspuns fără să insiste asupra problemelor apărute înaintea nunții. Tânăra a spus că l-a simțit pe Alexandru aproape încă de la început și că nici obstacolele întâlnite ulterior nu i-au făcut să renunțe unul la celălalt.

„Dragul meu, Alex, din momentul în care privirile noastre s-au întâlnit, am știut că ești alesul sufletului meu. Indiferent de încercările prin care am trecut, nu ne-am dat niciodată drumul la mână. Îți promit că o să te iubesc și să te respect tot restul vieții”, a spus Giulia.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest