„Am ținut secret trei luni” – Delia și Liviu au aflat sexul bebelușului

 
+2 click pentru
galerie

Viața Deliei și a lui Liviu a intrat într-o etapă complet nouă. După ce și-au oficializat relația și în fața lui Dumnezeu anul trecut, cei doi se pregătesc acum pentru cea mai importantă schimbare: venirea pe lume a primului lor copil.

Cu doar câteva săptămâni înainte de naștere, au decis să organizeze și momentul mult așteptat de gender reveal. Deși aveau răspunsul de mai bine de trei luni, au preferat să transforme totul într-un eveniment special, planificat cu răbdare.

Rezultatul? Intuiția Deliei s-a confirmat. Cei doi vor avea un băiețel, iar vestea a fost primită cu entuziasm și emoție.

„Am făcut și gender reveal-ul și am aflat și sexul copilului! Avem băiețel, ne pregătim să vină pe lume. A fost o perioadă foarte plină, foarte încărcată. Eu sunt finanțatorul, iar Delia se ocupă de cumpărături, de tot (râde). Cam pe 30 mai ar trebui să vină pe lume, dar nu e încă sigur, undeva în jurul acestei date”, a spus Liviu.

Planurile pentru eveniment nu au fost deloc simple. Deși organizarea era pusă la punct, vremea le-a dat planurile peste cap de mai multe ori. Weekend după weekend, petrecerea a fost amânată, până când, în cele din urmă, au prins momentul potrivit.

„Nașii noștri din Anglia știau de acum trei luni sexul copilului, că le-am trimis rezultatul de la ecografie, dar fără să-l vedem. Delia a spus că ar fi frumos să facem gender reveal-ul. Am tot încercat să facem petrecerea, însă mereu, în weekenduri, vremea nu a ținut cu noi. Abia acum am prins o zi bună în care să facem tot și a ieșit foarte bine. Noi am avut mereu tot ce trebuie, eram pregătiți, dar nu era vremea bună. Delia simțea că o să fie băiat, eu am mers tot așa, pe feelingul ei, dar nu știam nimic sigur”, a mai spus el.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest