Armando Rădulescu, câștigătorul marelui premiu de la Mireasa, primele imagini cu fiul său Armin: „Conducând copilașii la Hristos” / FOTO

 
+2 click pentru
galerie

Armando Rădulescu a devenit tată pentru prima oară și a postat primele imagini cu băiețelul lui.

 

Armando Rădulescu și Andra Nicolin au câștigat primul sezon al show-ului matrimonial Mireasa. Cei doi s-au căsătorit, dar relația nu a durat, drept urmare au ajuns la divorț. Armando și-a refăcut între timp viața cu Steluța, cea care i-a dăruit și primul lui copil, pe Armin. Câștigătorul primului sezon de la Mireasa a postat un videoclip emoționant în care apare fiul lui. Armando Rădulescu este mai fericit ca niciodată de când a apărut pe lume băiatul lui, iar imaginile cu micuțul au topit inimile internauților.

 

„Conducând copilașii la Hristos
Cât de devreme pot copiii să devină creștini?
— În copilărie mintea este impresionată și modelată cu ușurință și atunci este timpul ca fetele și băieții să fie învățați să-L iubească și să-L onoreze pe Dumnezeu.
Dumnezeu vrea ca fiecare copil de vârstă fragedă să fie copilul Lui, adoptat în familia Lui. Cu toate că sunt tineri, ei pot fi membri ai familiei credinței și pot avea cea mai prețioasă experiență”, este o parte din mesajul postat de Armando Rădulescu, fostul concurent de la Mireasa, sezonul 1, pe Facebook.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest