Ben, primul eliminat al sezonului: lacrimi, regrete și o lecție importantă

 

Zi tensionată în casa Mireasa, acolo unde Ben a devenit primul concurent eliminat al sezonului după ce a sunat AdrenaLinia. Tânărul nu reușise să formeze un cuplu pe parcursul competiției, însă părea că se apropie cel mai mult de Larisa. Lucrurile s-au schimbat radical în momentul în care a ieșit la iveală trecutul lui din industria pentru adulți, dezvăluire care a determinat-o pe tânără să se retragă.

Eliminarea a venit ca un șoc nu doar pentru Ben, ci și pentru însoțitoarea lui, doamna Oana, femeia care l-a sprijinit încă de la intrarea în casă. Deși în competiție a avut parte și de tensiuni – inclusiv cu doamna Mihaela –, aceasta a mărturisit că s-a apropiat de toate femeile din casă.

„De toate, da… și de doamna Mihaela. A zis că o să îi fie dor de mine”, a spus vizibil emoționată doamna Oana, lacrimile ei confirmând atașamentul format în doar câteva săptămâni.

Ben, în schimb, a ales să privească plecarea ca pe o experiență valoroasă. Deși eliminarea a venit devreme pentru el, tânărul susține că pleacă acasă cu o lecție importantă, una care îi poate schimba modul de a privi viața.

„Am învățat să am mai multă încredere în mine, să fiu o persoană mai asumată… să nu dau niciodată înapoi. Regret partea aia în care am mințit că nu s-a întâmplat”, a explicat el în cadrul Mireasa – Capriciile Iubirii.

Întrebat dacă crede că Larisa ar fi putut reveni asupra deciziei, Ben a fost sincer: „Nu neapărat”. Pentru el, subiectul rămâne închis.

Ben, în vârstă de 25 de ani, provine din Dorohoi, dar locuiește în prezent la Cluj. Povestea lui de viață este una dureroasă: și-a pierdut tatăl când avea doar șase ani, iar mama lui nu l-a dorit și nu a fost parte din viața lui. Competiția a fost, pentru el, o încercare de a-și găsi locul și de a construi ceva nou.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest