Pentru Mihai, problema nu mai este doar să explice ce s-a întâmplat într-o cameră după stingere. Concurentul de la „Mireasa” trebuie să apere și autenticitatea relației sale cu Daniela, după ce apropierea dintre ei a fost interpretată de unii drept o strategie pentru a rămâne în centrul atenției.
articolul continua dupa recomandari
Discuțiile s-au intensificat după ce cei doi au profitat de deschiderea ușilor din casă și au petrecut noaptea împreună. Camerele i-au surprins vorbind, sărutându-se și stând sub aceeași plapumă, iar secvențele au fost analizate ulterior în emisiunea „Mireasa – Capriciile Iubirii”. Întrebat direct dacă relația lor a trecut într-o etapă intimă, Mihai a negat. Potrivit versiunii sale, cei doi s-au apropiat și s-au sărutat, apoi au adormit. „Chiar nu s-a întâmplat. Doar ne-am pupat și ne-am băgat la somn. Nu s-a întâmplat nimic”, a declarat concurentul.
O confirmare parțială a venit din partea Roxanei, care se afla în aceeași cameră. Ea nu a putut spune ce au făcut Daniela și Mihai pe tot parcursul nopții, deoarece a dormit, însă a susținut că atunci când s-a trezit i-a văzut unul lângă celălalt, fără să observe ceva nepotrivit. „Eu dormeam. M-am trezit în toiul nopții, am fost la baie de două ori și i-am văzut unul lângă celălalt. Dar erau cuminți. Le-am lăsat locul meu până la urmă, erau în patul meu”, a povestit Roxana.
Dincolo de imaginile din dormitor, Mihai s-a confruntat cu o acuzație mai serioasă: aceea că s-ar fi apropiat de Daniela doar pentru a avea un cuplu în competiție și pentru a câștiga notorietate. Concurentul a respins această interpretare și a argumentat că, dacă singurul său scop ar fi fost să formeze rapid o relație, ar fi avut și alte opțiuni în casă. Spune că a ales-o pe Daniela în mod conștient, deși știa că relația urma să vină cu întrebări și complicații. „A zis că sunt cu ea ori pentru faimă, ori să am cuplu în casa aceasta. Am explicat că atâtea fete erau singure și nu am vrut să continui cu ele și am ales-o pe ea, știind în ce mă bag oarecum”, a spus Mihai.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















